Programul GLADIATOR

1. Scopul programului:  

 

Programul GLADIATOR se axeaza pe infiintarea si coordonarea unui centru destinat instruirii, educarii si antrenarii copiilor si tinerilor prin activitati sportive si recreative, avand drept scop prevenirea delincventei juvenile, interventia in modelarea si reabilitarea trasaturilor psiho-fizice ale copiilor saraci si cu probleme de integrare sociala, printr-o metoda originala creata de Szoby Cseh.

 

 

2. Beneficiarii programului:

 

·         copii fara posibilitati materiale,

·         copii predispusi la acte de delincventa juvenila, consum de droguri, din cauza lipsei de supraveghere,

·         copii din centre de plasament,

·         copii cu handicap.

Programul urmareste sa puna in valoare individualitatea fiecarui copil / tanar si sa ii ajute sa devina, din punct de vedere fizic, psihic si moral, membri demni ai societatii prin propriul lor exemplu pozitiv !

 

 

3. Obiectivele programului:

  • Prevenirea si/sau combaterea comportamenului predelincvent / delincvent pentru un numar de 100 copii pe an, proveniti din familii dezorganizate si/sau sistemul de protectie (copii institutionalizati).
  • Crearea premizelor privind recuperarea celor cu handicap motor, pentru un numar de 50 copii pe an proveniti din familii defavorizate.
  • Influentarea pozitiva a comportamentului copiilor inclusi in program in sens de integrare sociala, de recuperare medicala specifica si de terapie educationala, prin aplicarea unor activitati deosebite ca impact si motivare:

             - Alpinism – escalada

 

 

 

             - Arte martiale

             - Scrima

 

             - Box

 

 

             - Improvizatie scenica

 

             - Elemente de cascadorie

 

 

             - Recuperare  - Kinetoterapie

 

4. Activitatile desfasurate in cadrul programului (in Centrul GLADIATOR)

 

-          Exercitii acrobatice, de echilibru si coordonare pentru dezvoltarea indemanarii si cresterea motricitatii.

 

 

 

 

  

-          Exercitii de orientare tempo-spatiala

-          Jocuri acrobatice si aplicative

 

 

-          Tehnici de baza din cadrul unor sporturi precum: arte martiale, box, sport extrem si elemente de cascadorie

 

-          Tehnici de indemanare si coordonarea miscarilor, tehnici de miscare in conditii ingreunate pentru copii cu handicap.

-          Aplicatii de teste psihologice si de comportament pentru copii cu handicap si deviatii de comportament.

 

5. Metodologia programului GLADIATOR

 

In fiecare an, Asociatia GLADIATOR preia un grup format din circa 100 de copii si tineri, cu varste cuprinse intre 5 – 20 de ani.

Se lucreaza 3 zile pe saptamana cate 2 ore per grupa.

Se repartizeaza copiii pe grupe de: incepatori / avansati / calitati deosebite / handicap motric. Dupa terminarea incalzirii, se trece cu fiecare grupa prin toate exercitiile, in asa fel incat la terminarea programului fiecare grupa sa nu fi omis nici un aparat sau tip de exercitiu.

Copiii / tinerii sunt asezati in cerc pentru a fi “EGALI”. Se face o selectie corecta pentru 5 grupe a cate 20 indivizi in functie de: motricitate, evaluare psihologica, medicala, pregatire fizica-intelectuala, varsta si sex. Se sta de vorba cu fiecare copil la inceputul antrenamentului si periodic pe parcursul lui.

Grupele sunt formula de baza a activitatii, iar in cadrul lor se fixeaza responsabilitati (exemplu: individul abil raspunde de altii cu mai putine posibilitati) si se aplica tehnici psiho-sociale:

 

  • In cadrul intrecerilor si jocurilor in echipa, se alatura indivizi care nu se simpatizeaza, ca sa incerce sa castige, sa invinga impreuna.

 

  • La sfarsitul jocurilor / intrecerilor, combatantii se felicita.
  • Diversitatea mare in exercitii pune accent pe atractivitate si eficacitate, pentru motivarea speciala a acestor copii cu reticente la integrarea sociala.
  • Dozarea si gradarea exercitiilor si a pregatirii, prin provocari succesive.
  • Individualizarea metodelor de lucru pentru fiecare caz in parte.
  • Discutii saptamanale si lunare cu instructorii, pentru evaluarea corecta a fiecarui copil.

Timp de interventie = 12  luni / serie de 100 copii

 

6. Rezultatele programului GLADIATOR, pe categorii de beneficiari, la sfarsitul ciclului de 12 luni (in perioada 2005-prezent):

 

- Delincventi:   Intelegerea necesitatilor regulilor si a legilor pentru integrarea lor in societate. Stapanire de sine si o crestere mentala sanatoasa.

- Copii proveniti din centre de plasament: reducerea handicapului psihic si de motricitate, imbunatatirea disciplinei, educatie si instruire motrica in paralel cu educatie civica, in scopul integrarii lor in societate.

- Copii si tineri cu handicap motor: crearea treptata a unei motricitati mergand spre normal, beneficiind de gimnastica medicala adecvata, precum si de un bagaj motric, asigurat de exercitiile specifice diverselor sporturi.

- Rezultate finale:  Recuperarea copiilor implicati in programul GLADIATOR, in proportie de peste  90 %.